Sunt..

 Astăzi trebuie să compun al 50-lea post. Observ totalul paginilor adunate de-a lungul lunilor, şi încerc să înţeleg cum au luat naştere. Sunt un mic blogger între atâţia mamuţi ai poveştilor virtuale. Şi încerc să mă fac auzit, ca fiecare din rinocerii cu corn ascuţit al căror singur scop e să scrie ce au pe suflet.

 Creez, dar nu interpretez. Însufleţesc nimicul cu o privire şi îl ucid cu o răsuflare. Sunt eu, piticul necunoscut al vremurilor de altădată. Mă pricep la minciuni mai bine ca oricine, dar nu am nici o satisfacţie pe urma acestui fapt. Iar adevărul ustură mai mult decât am vrea să îi permitem. Sunt ucigaşul din întuneric, şi omor ultima fărâmă din neantul oricui doar de dragul de a fi eu liber. Sunt acelaşi de care aţi auzit toţi dar nu m-a văzut nimeni.

 Sunt mai schimbător ca norii japonezi, şi aduc cu mine furtuna. În al noulea cer să mă aflu, şi tot revărs patima răzbunării asupra mieilor nevinovaţi care au făcut greşeala de a-mi sta în cale. Răscolesc şi cel mai ascuns colţ al fiecăruia dintre voi în speranţa că mă veţi lăsa în pace să ard de dorul neştiut. 

 Mă ascund de lupi, dar caut jungla.Trăiesc momentul fără satisfacţie, dar pun accent pe clipă. Organizez totul până la poziţia celui mai mic ac cu gămălie, doar pentru a putea aştepta apoi liniştit furtuna zilelor de greu.

 Sunt doar eu, piticul neînţeles. Care are pretenţia de a fi alături de voi în minutele de coşmar. Pentru că nu vă pot lăsa singuri să vă luptaţi cu miezurile problemei arzătoare.

 Mă inspiră muzica, şi tigrii frumoşi, mă îmblânzeşte sărutul nopţii de vară toridă, şi mă invadează sunetul valurilor spărgându-se de maluri. Sunt guvernat de lună şi fiecare ipostază a ei mă face să trăiesc altfel. 

Sunt un rac nenorocit, răzbunător până la Dumnezeu, dar mă abţin din orice consider că nu merită întreprins, pentru a nu regreta în urmă. Şi iau în considerare consecinţele fiecărui gest strivit în palmă.

 Nu sunt un egoist, sunt cel dintâi căruia îi pasă. Nu cer nimic, dar iau tot ce mi se cuvine. Şi nu am pretenţii de la viaţă dar accept orice e mai bun. Iar dacă nu mi se oferă, rabd.

 Greşesc, şi încă de atâtea ori! Dar nu am teama de a-mi cere iertare. Sunt lupul de mare fără coadă. Iar capul l-am pierdut undeva pe drumul presărat cu vise. Învăţ să mă abţin, şi regret minutul pierdut cu fiecare strângere din colţii ascuţiţi. În schimb mă zbat să lupt alături de aceia care mi-au dat aripi. Puţini dar fără pereche.

 Vă fac să râdeţi cu o poftă greu de descris, şi am satisfacţia faptului că v-am destins feţele încercănate de ură. Şi nu cer nimic în schimb, pentru că fiecare îmi oferă fără să vrea mai mult decât am nevoie. Chiar şi prin simpla prezenţă, mă bucur că v-am întâlnit cândva.

 Sunt ziua de vară din viaţa fiecăruia pe care îl întâlnesc. Şi prefer să alung himerele şi să păstrez numai ciocolata amăruie plină de interes. Pentru că oferă o senzaţie de nedescris atunci când e savurată în ritualul perfect. 

 Sunt îngerul fără aură sau demonul grotesc. Sunt cel mai blând vis sau inimaginabilul coşmar. Sunt tot ce mă face mai de nedescris, şi nimic din ce nu simt că mă reprezintă.

 Sunt piticul plăcut de toţi dar prin preajma căruia nu îşi permite nimeni să stea mai mult de un minut.

 Şi aştept minutul trecut, fără de care viaţa nu şi-ar mai avea rostul.

 Sunt cel care ori de câte ori ar cădea, îşi face loc prin ruinele părăsite şi se ridică la loc. 

 Iar vouă vă întind o mână de ajutor de câte ori aţi avea nevoie. Pentru că habar nu am să trăiesc, dar ştiu să dau sfaturi. 

 Sunt întotdeauna liber, constrâns numai de teama că nu am făcut ceva când era momentul. Şi nu am puterea să mă întorc, dar profit de fiecare şansă a momentului ce revine. Pentru a nu regreta niciodată cele pierdute, ci pentru a mă bucura că s-au întâmplat.

 Sunt cel de atunci, nu sunt cel de acum, şi întotdeauna voi fi cel din urmă. Priceput la toate, dar prea puţin implicat în necesar. Neîndemânatic în arta frumosului, dar mereu în căutarea ei.

Şi mai am atâtea de învăţat! Momentan închei auto-caracterizarea, voi reveni probabil schimbat, dar într-o prea mică măsură, în cel de-al 100-lea post. 

Be free!