Un cuvânt. O amintire. O şoaptă.. Un zâmbet în noapte.
Un moment de panică. Trei cuvinte spuse în grabă, o privire plină de ură. Criminalul minţii îşi face loc. Şi înfige adânc cuţitul groazei în sânul celor celor care nu cuvântă, dar simt.
Aripi frânte.. A câta oară? Te trec sudori reci. Ai greşit a mia oară, intenţionat. Ţi-e frică de frică. Te temi să nu cazi şi croşetezi idei grozave de dragul de a nu îţi da arama pe faţă. Dar cedezi şi recunoşti într-un final. Te zbaţi, singur în noapte, ascultând urletul tăcerii, fugind de minutul ce va urma. Muzica s-a oprit de mult. Închizi ochii şi speri. La o lume mai bună. La momentul din viitor. Calculezi greşeala făcută şi te îngrozeşti. La ce bun? Faptul e consumat. Zeu să fii şi nu poţi da timpul înapoi. Nici nu vrei de fapt. Aştepti tăcut. În chinul ce ţi l-ai obişnuit atâţia ani, mascat de orgoliul fără motiv. Nu ai scuză pentru tot ce ai zis. Şi nu ţi se cere explicaţie. Pentru că adevărul se ştie de mult.
Te enervezi uşor, contrariat. Nu vrei să se termine aşa. Şi te urăşti pentru că te-ai purtat astfel. Ai pierdut orice speranţă. Dar adevărul jubilează undeva în apropiere. Şi pentru prima oară îşi arată faţa. Greşeala a fost pe jumătate iertată. Nu ştii cum şi prin ce minune. Dar accepţi liniştit. Te uiţi mirat cum ai ajuns în cinci secunde din cea mai neagră groapă, pe cel mai înalt vârf. Toată lumea e a ta. Şi te simţi mai bogat decât toţi ştiind că nu s-a terminat nimic. Nu acum.
Aripile cresc din nou.. A câta oară? Acum e cald.. Iar vara e cu un pas mai aproape.
Un cuvânt. O amintire. O şoaptă.. Un zâmbet în noapte.
Probabil că postul ăsta necesită o anume explicaţie. Şi explicaţia mea ar fi că - atâta timp cât va exista câte cineva acolo, undeva, pentru fiecare, merită să continuăm. Iar dacă cineva ne acceptă greşelile, atunci merită atenţia. Cândva, ne va întoarce spatele probabil. Dar unele momente trebuiesc păstrate.
Cheers!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu