Puterea gândului

... Te trezeşti alergând. Goana nebună, în urma căreia nu priveşti, milioanele de imagini derulate cu o succesiune de neprevăzut. Te ambiţionezi şi accelerezi. Mai tare. Mai mult. Tot mai mult. Nu poate fi destul! Te bazezi pe idealurile deşarte, iluzii neinspirate, himerele aşteptării în care te-ai scăldat odată cu gândul că poate.. poate.. Şi continui să speri. Alergi spre neinfinit, arzând cu precizie combustibilul adrenalinei care te impinge cu o forţă de nebănuit. Tot ce ai visat. Tot ce ţi-ai dorit. Tot ce ai văzut la alţii, tot ce ţi s-a părut apetisant, tot ce ţi-ai clădit în imperiul minţii, toate scopurile improbabile, tot! Vrei tot acum. Nu mâine, nu ieri.. Ieri e o iluzie, azi e ieri-ul de mâine.. Alergi astăzi încercând să ascunzi teama că ceva, orice, din infinitul dorinţelor fantasmagorice, va trece pe lângă tine. Vrei! Dar nu vezi încă lumina la capătul tunelului imaginaţiei.. Alergi, tot mai repede. Go! Don't stop now! În urma ta, praful răscolit se aşterne cu o încetineală greu de imaginat în comparaţie cu viteza ce o ai acum. Astăzi. În minutul acesta. În secunda aceasta! Treci fulgerător pe lângă oameni, copaci, piese, muzee, minute, pietre, accelerezi, bătăile inimii au trecut de mult de cota normală, alergi fără a avea nici cea mai mică dorinţă de a încetini vreun moment, simţi şuvoiul furiei scurgându-ţi-se prin venele încordate la maxim, alergi, nu vezi nimic în părţi, nu ştii ce e în spate, iar în faţă îţi vezi doar scopul strălucind la ani lumină distanţă!... 

 Stai! Nu merită... În goana nebună ai neglijat şi ultimul sentiment de necaz al celor care priveau în urma ta.. Ai accidentat milioanele de clipe perfecte, ai zburat prin tot ceea ce ţi-a fost dat, tot ce ai avut, poate încă nu ai pierdut, tot ce te-a motivat atunci, ai spart aerul în milioane de particule şi l-ai răspândit în cele patru zări, ca să demonstrezi... Ce? Stai!

...Alergi în continuare. Infernal, eşti o tornadă umană care sfâşie tot în cale. Ca un jaguar turbat, alergi, rupi, distrugi, - nu-ţi pasă -, dărâmi imperii de vise - ce dacă? - nărui munţii de patimă ce au stat odată în calea ta, încă accelerezi într-un ritm ameţitor, imaginile din jur se estompează, nimeni nu te mai observă, treci cu viteza gândului pe lângă toţi, nu te împiedici de nimic, nu te interesează nimic, alergi! Scopul este atât de aproape, îl simţi, îl auzi, îl vezi, îl vrei, dar continui să accelerezi înnebunit!.. Un minut, o secundă, o fracţiune de secundă, Stai!! Eşti aici.. Te opreşti cu o forţă care împinge lumea din jur în patru zări, provoci cataclismul prin frânarea excesivă, timpul se opreşte în loc pentru o clipă.. Ai rămas tu şi scopul tău strălucitor. Faţă în faţă. Un moment, nici unul din voi nu spune nimic, în liniştea apăsătoare ce se lasă pe moment în preajmă. Îi dai târcoale, îl adulmeci, îl iei, îl ai, îl posezi şi apoi... tăcere. Totul se întoarce la normal. Înnebunit, priveşti în golul rămas. Ceva îţi atrage atenţia. O privire rapidă, un rânjet diabolic apărut pe botul umed, te pregăteşti, iei poziţia de atac, şi îţi îndrepţi toată atenţia spre noua dorinţă, probabil noul scop. Încet, pas cu pas, ritmul creşte din nou, accelerezi, vrei mai mult, tot mai mult, nu te mai poţi opri, deja alergi mai repede decât închipuirea... 

 Ce eşti tu? Tu eşti eu. Tu eşti noi. Tu eşti gândul fiecăruia, ce aleargă secundă de secundă spre alte zări. Eşti minutul fără întoarcere, eşti starea ce ne surprinde şi ne dă aripi, eşti acel ceva dinăuntrul fiecăruia, ce aleargă încontinuu spre visele neîmplinite, în încercarea de a le surprinde măcar un moment. Eşti cel care creează dorinţele, care le materializează, care le face mai concrete. Eşti cel care face visele mai realizabile. Şi eşti cu totul altceva pentru fiecare persoană în parte. Tot ceea ce ne reprezintă, tu poţi exprima, dar stai bine ascuns în sufletul fiecăruia.

 Eşti tot ce ne face, tot ce ne ghidează, unicul din fiecare şi dătătorul de putere fără pereche. Şi pe fiecare ne faci să alergăm în căutarea a ce ne lipseşte mai mult, spre zări mai bune. 

 Eşti stropul de speranţă care ne împinge la mai mult. Nimic altceva. Dar atât de necesar! Şi în goana ta nebună, laşi în urmă tot ce ne-a apăsat, tot ce ne-a durut, toate problemele noastre, lăsând loc numai acelui lucru care chiar contează şi poate, ne face o idee mai fericiţi.
Dar nu ne putem baza numai pe tine. Şi oricât de frumos ar fi să visăm, oricât de mult ne-am dori să atingem un anume ţel, nu putem uita. Cine suntem. De unde venim. Ce suntem. Şi ce a contat în urma noastră. Chiar dacă tu, gândule, alergi în sufletul fiecăruia, nu putem să ne lăsăm numai pe mâna ta. Pentru că un scop se poate atinge, mai devreme sau mai târziu, dar calea spre acela nu înseamnă să ignorăm tot ce ne înconjoară. Oricât de mult ne-am dori asta.

Live your lives!