Chaos

 I need...

 În primul rând o ordine generală. În capul mult prea mic dar supra-aglomerat. Poza de mai sus exprimă cu exactitate feeling-ul pe care îl am acum. M-am trezit azi că mi-am adus aminte de un ID de MSN nefolosit de peste un an... Pe care îl uitasem.. Drept pentru care aveam deschise la un moment dat simultan trei variante de programe de chat. Mult folositul Yahoo Messenger, MSN şi Skype. Mă întreb cum ar fi fost să mă loghez cu ID'uri multiple pe fiecare... Ar fi ieşit probabil o cacialma grozavă.

 În al doilea rând, mi-ar trebui probabil să mă mut din ţară. Priveliştea de aici mă deprimă. Deşi nu pot să nu zâmbesc, oriunde m-aş uita. Mergeam azi liniştit pe trotuarele găurite, şi trece unu cu un taxi.. Care îşi lipise un carton pe capotă, în faţa radiatorului. Ca la Daciile vechi. Şi hai că ar fi fost cum ar fi fost, dar pe carton scria mare: "Logan cu sobă". A trebuit totuşi să apreciez simţul umorului al celui care deţinea vehiculul.

  În al treilea rând, probabil, ca fiecare, bani. Dar, revenind la cele scrise mai sus, atâta timp cât trăim în România, nimeni nu se poate plânge de asta. Deci, mă abţin.

 Pe lângă toate astea, probabil ar fi necesar mai puţin stres. Nu e oricine învăţat să se trezească pe acordurile vocii şefului care zbiară pe diferite tonalităţi la telefon. Măcar de stres nu duc lipsă, deci nu pot să mă vait. Not good.

 În mod sigur, o vacanţă. Departe de tot. Departe de cunoştinţe. Departe de amintiri. Departe de tot ce încă mă leagă de oraşul ăsta mic şi ciudat. Cât mai aproape de mare. La vară, cu siguranţă!

 Poate, dar nu neapărat, mi-ar trebui una. Sau unul. Pe care să nu îl cunosc. Şi nici el să nu mă cunoască. Să aibă timp liber, şi urechi mari. Ca să mă plâng la el. Şi el să stea să mă asculte. Cât îi înşir eu fiecare milimetru din tot ce mă apasă. Puii mei, unii dintre noi suntem acolo pentru oricine ar avea nevoie, dar pentru noi n-a fost încă "inventat" ascultătorul potrivit. Las că apare el, şi îl zăpăcim când o fi cazul. Deocamdată ne plângem pe blog.

 Mult mai mult timp liber. Fără nici o grijă... Vise taică, vise. Niciodată timpul nu e suficient.

 Mult mai mulţi prieteni cu care să îmi ocup timpul liber. Ăştia se fac, nu-i problemă. Problema e dacă merită să ne împrietenim cu oricine ne "pică în mână". Şi sincer, mă îndoiesc.

 Să vină primăvara. Indubitabil. Să arunc geaca groasă undeva, cât mai departe, în fundul şifonierului. Şi să îmbrac tricourile cu tatuaje. Să ne permitem o plimbare lungă cât o zi de post, fără să tremurăm ca piftiile.

 Mai puţină bere. Şi ţigări deloc. Cum spunea cineva... Eu n-am nevoie de ele.. E doar o impresie... Bine zis. Dar nu şi corect în totalitate.

 Mai puţine momente de lipsă de ocupaţie, cum ar fi ăsta de acum. În nici un caz n-ar trebui să scriu acum lucrurile astea pe blog. Dar le scriu cu gândul că peste ani voi da din nou de ele, şi voi râde straşnic de ce nebunii îmi treceau prin cap.

 Şi probabil, o idee principală pentru blogul meu. Că momentan e mai schimbător ca vremea. Ca şi mine dealtfel.. 

 I need... The thing that everyone needs. Without questioning. Probably, today I got tired of waiting. And most likely, I lost the patience. 

 I look beside me and I see someone who doesn't have half the things I posses. So I just close my eyes, thank God for all the things that make this life so ridiculously interesting, and go help that one who needs me the most. Without asking for anything in return. 

 My life is in chaos right now, and I am trying desperately to justify an existance that is without meaning or purpose.

Tomorrow is another day...