Tema de astăzi este lumea în care trăim. Cuprinzând toate scursurile, muzele, atrocităţile şi picturile celebre. Toate problemele legate de alţii, pentru că fiecare preferă la un moment dat să observe paiul din ochii altuia decât buturuga ce şi-o poartă zilnic cu mândrie prostească.
Astăzi am văzut şi altceva decât zăpada trecătoare pe care călcam. Şi anume, un sărac cerşetor. Trecut de o anume vârstă, undeva la vreo peste 30 de ani, vorbind mai mult în general trecătorilor în loc să se adreseze cuiva anume. Scund, înfrigurat, bătut de povara anilor grei prin care şi-a făcut veacul, nenorocit de soarta amară care i-a fost destinată. S-a apropiat, şi mi-a cerut bani. Apoi s-a oprit, privind însetat la ţigara din care trăgeam cu spor, şi mi-a cerut un fum. Un singur fum. I-am dat două ţigări, ştiind totuşi că un bine nu îi fac. Mi-a cerut tremurător un foc. Bani nu i-am dat. Repeta într-una că îi e foame şi acuza dureri de la o vagă operaţie, întrebându-l pe Dumnezeu de ce nu l-a luat acolo, în salon, pe patul de intervenţii chirurgicale. Nu am să ştiu niciodată dacă minţea, dacă chiar îi era foame şi dacă nu era unul dintre atâţia care cerşesc doar pentru a face un ban fără muncă. Nici nu mi-a părut rău că nu i-am dat bani, în schimb mi-a părut rău că l-am servit cu ţigara.
Studiile arată că într-o zi obişnuită, un cerşetor poate aduna o sumă mai mare decât ar primi la un loc de muncă de rang mediu. Dar nu îi acuz. Din motive doar de ei ştiute preferă să umble pe străzi în frig, ploaie, printre resturile aruncate în calea lor, fără un anume scop decât acela de a aduna ceva, orice, de la oricine.
Cerşetorul de azi a plecat în lumea lui apoi. Traversând strada pe mijlocul ei, printre zeci de maşini ce derapau ameţitor pe asfaltul afânat de zăpadă. Fără să îi pese de propria-i soartă. I-am strigat să aibă grijă numai.. Şi privindu-l, m-am întrebat de ce? Prin ce oare a trecut ca să merite aşa ceva? Şi de ce şi-a acceptat soarta? Am privit îngrozit după el, cu gândurile de-a valma. Dacă era un cunoscut? Dacă era un tată, un frate, un bunic al oricăruia dintre noi? Singur în mijlocul iernii, doar cu dorinţa de a fuma o ţigară nenorocită. Abia atunci mi-a părut rău ca nu i-am dat un ban. Oricât ar fi fost, ar fi apreciat gestul chiar dacă nu ar fi avut ce face cu suma infimă. Probabil avea, poate nu îi mai trebuiau. Poate putea să îşi cumpere cinci cartuşe de ţigări. Nici asta nu am cum să o ştiu vreodată. Dar ce rost ar mai fi avut? Oricum era singur, alungat de toţi, trecând nevăzut, invizibil în faţa ignoranţei tuturor.
Cerşetori exită şi au existat mereu. Numai că apare câte unul care ne lasă pe gânduri. Fără să vrem, care doar prin simpla înfăţişare ne fac să ne cutremurăm.
Încerc să îmi explic doar prin ce trec oamenii aceia, ştiind şi sperând că nu voi afla niciodată, cu teama permanentă de a nu întâlni vreun cunoscut vreodată printre toţi aceia ai nimănui.
Unii aleg să se sinucidă, din motive şi probleme uneori pe cât de stupide, alteori pe atât de grave, iar eu promovez dorinţa de a trăi. Unii aleg să trăiască singuri şi uitaţi de lume prin gunoaiele generaţiei moderne, iar eu îi sfătuiesc pe toţi să tragă cât pot de mult. Unii îşi dau şi ultimul leu pe alcool, chiar dacă noaptea e o perioadă incertă pe care habar nu au unde o vor petrece, dar preferă să bea.. Ca să uite. Unii nu vor să muncească, alţii se nasc fără nici o şansă, şi fiecare dintre ei sunt în fiecare zi în jurul nostru, oriunde am merge. Iar eu încerc să îi ignor pe toţi, ca şi restul lumii şi să îmi văd de ale mele.
Dar vine câte un moment în care privim fără să vrem cu alţi ochi o anume persoană, şi ne apucă toate sentimentele reprimate până acum, de la milă, până la dracii pe propria societate din care facem şi noi parte. Dar care nu face nimic pentru a îi ajuta pe toţi cei care nu mai au nimic.
România e privită uneori peste hotare drept ţara de unde vin cerşetorii. O ţară murdară plină de scursuri. Dar această imagine a fost făcută de ţiganii care chiar nu au pic de bun simţ. Pentru că şi ceilalţi au cerşetorii lor, dar din păcate România a excelat prin valurile de rromi care au emigrat pentru a cerşi în alte părţi. Păcat de această imagine care dăinuie şi în prezent, păcat de cei care ne-au făcut această imagine doar din nesimţire, pentru că nu au nici cea mai mică dorinţă de a lucra cinstit, ci numai aceea de a obţine ilegal, prin orice mijloace un venit. Dar şi mai păcat de aceia care nu au nici o vină pentru faptul că sunt obligaţi din diferite motive să trăiască astfel. Păcat pentru că ei poate au pierdut totul într-o fracţiune de secundă, poate au rămas fără ultima picătură de speranţa, şi mare păcat pentru că sigur nu mai au puterea de a o lua de la capăt, mai ales când depăşesc o anumită vârstă.
Oameni care mor în jurul nostru, ucişi de frig, foame, dar mai ales singurătate. Oameni care au în buzunar o sumă care poate le-ar asigura o cină caldă şi o cameră oricât de jegoasă dar cu un acoperiş deasupra, dar care preferă să doarmă în gară, pe o bancă rece.
Oameni care se sting fără a schimba o vorbă cu cineva, şi pe care îi interesează mai puţin agoniseala strânsă peste zi, şi mai mult să facă parte câtuşi de puţin, măcar cinci minute, din viaţa cuiva. Oameni care doresc mai mult să se simtă luaţi în seamă de către oricine, să îşi aducă aminte că au o viaţă şi pentru ce trăiesc, şi mai puţin să înceapă o nouă zi izgoniţi, murdari, şi doar făcând parte din peisaj.
Oameni reali, care trăiesc printre noi toţi ceilalţi.
God have mercy!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu