File de poveste..
Cu moralul la pământ. Aşa mă simţeam aseară. Constatând cu o urmă de zâmbet că cea mai proastă lună din an a ajuns deja la jumate, că în decurs de două săptămâni mi-a fost şi cald, şi frig, şi chef, şi dor - că am petrecut o perioadă de schimbări fără rost... Trecând de la o extremă la alta, fără nici cea mai vagă intenţie de a mă concentra doar asupra uneia, iar în momentul în care am încercat să o fac şi să mă axez doar pe ce mă interesa mai mult, s-a năruit totul în fracţiunea de îndoială şi nesiguranţă.
Am cerut un minut de pauză, am cerut o clipă de gândire. Şi la ce bun dealtfel? În starea asta nu pot lua o decizie. Însă mă pricep de minune la a-i enerva şi pe ceilalţi din jur - ceilalţi care dealtfel nu au nici o vină pentru discordia din capul meu.. dar se nimeresc a-mi sta în drum când nu e momentul.
Firea impulsivă, moştenită probabil de la tatăl ce altădată îmi dorea tot binele din lume, iese la iveală în cele mai nepotrivite momente. Tai şi arunc tot din calea mea, de nevoia de a-mi face loc, doar eu, fără a ţine cont de alţii, prin lumea perfidă. Şi cine e de vină pentru asta? Probabil eu, mai mult ca sigur anii petrecuţi între patru pereţi reci, croşetând planuri de viitor de azi pe mâine..
La ce bun a-mi cere scuze acum celor pe care i-am atins cu un cuvânt nedorit în trecut, la ce bun a-mi dori să dau timpul înapoi? Nu mai vine... Iar greşelile se adună. Una câte una, în timp ce stiva creşte mare.
Cer timpul meu de altădată înapoi! Cu o rugăminte copilărească cer vremurile apuse în care poate era mai bine să acţionez altfel.. Să spun altceva.
Îmi cer anii de nebunie înapoi, îmi cer perioadele lipsite de griji când tot ce conta erau două ore de râs bun cu cel mai apropiat prieten, şi mă rog la stele pentru un minut din anii trecuţi când nu conta câţi bani am în buzunar ci câte momente de libertate şi veselie petreceam cu cine se nimerea.. Îmi doresc verile toride când uram praful, căldura şi liniştea de pe străzi, pentru a evada în miez de noapte şi a fugi la o baie cu un amic nebun... Şi aş da totul pentru a revedea câteva persoane ce atunci erau la loc de cinste în sufletul meu şi a le spune... Lui, că l-am iertat şi l-am iubit mult mai mult decât a crezut, că l-am stimat pentru ce era, şi unde m-a adus... Ei, de ce am iubit-o şi cât mi-a părut de bine că am rămas totuşi amici... Şi lui, prietenul bun din anii repezi cu care altădată ne uita Dumnezeu pe o bancă în mijlocul primăverii, cu berea între noi vorbind de câte-n lună şi-n stele.. Şi lor pentru că m-au învăţat să nu pun la suflet răutăţile ci să trec peste, mereu cu botul sus, mereu cu siguranţa că o anume zi nu mă poate doborâ aşa uşor..
Nimic nu a trecut, şi nici de mi-aş dori nu aş putea să dau cu buretele peste unele momente.. De ce continui totuşi să fac mereu greşeli şi să spun vorbe ce apoi par ironice şi nu-mi aduc nimic bun? Asta numai dracu` ştie..
Iar eu sunt atât de berbec încât să cred că toate se vor rezolva odată cu venirea verii, că va fi din nou cum îmi doream şi că toate se vor aşeza la locul lor în momentul în care mă voi găsi - în compania potrivită - la o terasă în aer liber cu berea (non-alcoolică, - se presupune că sunt şofer conştiincios) în bot, şi cu grijile făcute bagaj şi aruncate cât colo.. Când or veni şi vremurile astea bune? Din nou - dracu` ştie..
Be the best and fuck the rest... Oare? În cazul acesta nu se aplică - ce te faci când şi restul decid să nu mai dea doi bani pe tine?
Ridic botul umed şi adulmec zările îndepărtate.. Vara e undeva aproape. Iar eu nu mai am stare, dar ceva îmi spune că încă merită să aştept..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu