Leo..

   Do you remember this?
 Oare câți dintre voi mai ascultați Goran Bregović? Piesa asta mi se pare operă de artă. Și an de an, iarnă de iarnă, o ascult. Pentru a-mi aminti de unde am venit, ce am făcut, și ce am învățat nou.. Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel în clipa ce a trecut între copilărie și prezent.
 Și pe câți dintre voi nu vă macină amintirile? Gri, colorate, pline de fericire, sau încărcate de ani grei de tristețe? Dar trecutul a rămas acolo.. Avându-și poate rostul lui, fără puterea de a se întoarce vreodată. A rămas undeva unde nu îl mai putem atinge, nici vedea, nici simți. Iar amintirile sunt cele care umplu golul lăsat în urmă.
 Dar hai să nu trăim din amintiri. Bune, rele, cum or fi.. Sunt totuși, doar amintiri. Observ cum cineva se zbate acum pentru greșeala făcută cu ani de zile în urmă, iar altcineva încă nu poate trece peste ceva ce a pierdut.. Cineva e încă recunoscător pentru o faptă pe care binefăcătorul a uitat-o de mult, iar altcineva se condamnă pentru că nu a avut puterea de a încerca atunci..
 Iar toată lumea încearcă să ia model pe altcineva, de la care să învețe, și să îi fie asemănător. Dar oare e corect?
 Ne regăsim în tipare, ne pândește din umbră ceea ce am văzut la idoli, dar oricât am încerca.. Nu putem.. Nu putem să găsim calea de a trece peste anumite lucruri, nici de a rezolva anumite probleme.. Chiar dacă celor pe care îi ridicăm pe un soclu li se păreau atât de ușoare!
 Și atunci? Când din neant apar situații în care am vrea să alergăm spre cei ce ne ridicau odată, spre cineva care avea întotdeauna un sfat.. Spre acel cineva care nu mai este, și oricât ne-am dori, nu se mai întoarce. Abia atunci nu ne rămâne altceva decât să ne descurcăm singuri. Să învățăm din amintiri.. Și să luăm propriile decizii.. Cu condiția de a ne asuma consecințele, oricare ar fi acelea. Iar cu fiecare greșeală sau succes, cufărul experienței se umple. Iar noi ne schimbăm.. Poate în ceva mai bun, poate în rău, poate în ceea ce ne-am dorit dintotdeauna să fim dar nu am găsit calea, sau poate în ceea ce au dorit alții să fim, dar nu au știut să ne explice de ce e mai bine.
 Observ cât m-am schimbat de ultima dată când am ascultat piesa asta.. Dar ceva îmi spune că nu am schimbat nimic.. Ci doar m-am regăsit. Și mi-am amintit unde voiam să ajung, și mai ales de ce.
 Dar mai am atâtea!.. Atâtea de învățat.. Și am ales să păstrez fiecare amintire, indiferent câte lacrimi ar curge sau cât de zgomotos aș râde doar la un simplu gând ce face parte din trecut. Pentru că fiecare are valoarea sa, și întotdeauna.. Întotdeauna, ceea ce a fost mai bun se va ridica deasupra durerilor.

  Am să închid cu grijă cufărul amintirilor acum, și am să privesc liniștit spre iarna ce va să vină. Și oricât de mult aș vrea, nu voi fi niciodată cel pe care l-am privit cu respect, nici cel care la orice oră avea un sfat binevenit și părea că le știe pe toate.. Dar le mulțumesc fiecăruia în parte pentru ceea ce m-au învățat.

Iar privind într-un mod realist.. La o anumită vârstă, chiar la orice vârstă.. Cei care sunt mai trecuți prin ani decât noi, sau au experiența vieții mai vastă, par mai cunoscători. Iar nouă nu ne rămâne decât să învățăm de la ei. Așa că am să las totuși deschis cufărul experienței, și reticența deoparte.. Și am să calc ușor pe covorul de zăpadă, pentru a nu strivi nici o amintire..

  And if somebody was to ask me why I don't get up right now and take the next train back to New York, it's because you can't say no to your childhood hero.
 I decided to be his best man, but one thing I was sure of :
No matter how much I loved the smell of cheap cologne,
I was never going to become my uncle, and I was never going to sell Cadillacs..