Where have you been?
Ultima perioadă a fost... Încărcată. Într-atât încât să nu am timp nici măcar de un articol? Poate.. Dar ca să fiu sincer, nu am vrut să mai scriu. Nu până nu aș fi avut un motiv bun.. O idee interesantă. Poate că oboseala și-a spus cuvântul. Poate că dezinteresul și-a lăsat amprenta.. .. Poate că nu ar trebui să caut pretexte și scuze.
And the autumn?
Am așteptat toamna aceasta cu mare curiozitate. Și nu s-a dovedit a fi nimic din ce mă așteptam. Ci dimpotrivă, mi-a oferit mai mult decât mă așteptam, mai puțin decât voiam, și în mod sigur, ceva mai frumos decât meritam. Iar încrederea în sine a revenit. Am cui mulțumi pentru asta. Dar prefer să nu o fac prin vorbe.
And what have you learned so far?
Am observat că nu îmi place să rămân dator. Dar am rămas!... Cu mult prea multe de făcut, și prea puțin timp pentru a le pune în practică. Totuși, am învățat să profit de puținul timp ce îmi este acordat. Am lăsat egoismul deoparte, și m-am împărțit cuminte între toți cei din jur, de la rude până la cunoscuți.
Cu toate acestea, dintre toți există o singură persoană careia simt ca nu îi acord nici măcar pe jumătate atenția și timpul cuvenit. Și chiar dacă ei i se pare că ziua a fost perfectă, sau s-a terminat cu bine, simt că se putea.. Și mai bine. Iar acea persoană este fata la care țin. Și care merită tot ce am mai bun de oferit..
Are you ready?
For what? Îmi place să cred că da. Că sunt pregătit pentru orice, că mi se acordă încrederea necesară, și că sunt privit altfel față de cum eram înainte.. Dintotdeauna am încercat să ofer oamenilor o impresie plăcută măcar, dacă nu chiar bună, în ceea ce mă privește. Însă nu mereu am reușit. E singurul lucru de care îmi pare rău uneori. Și descopăr că e ușor să te faci remarcat și să îți creezi o anumită imagine în ochii unor persoane care rămân doar simpli... Cunoscuți.. Și cu atât mai greu să îi convingi pe alții, din viața cărora vrei să faci parte, că s-au înșelat în privința ta. Greu, dar nu imposibil.
What about the future?
Poate pentru că sunt 20 de grade afară, deși este mijlocul lui noiembrie, poate pentru că mă simt încă mic, poate pentru că mai am atâtea de învățat... Nu pot să mă gândesc la viitor. Până și iarna mi se pare foarte îndepartată..
What do you live for?
Pentru a schimba tot ce nu a fost bine în anii ce au trecut.. Pentru a-mi îndeplini vise și idealuri ce altădată păreau de neatins.. Și pentru a însemna ceva și a fi cineva în ochii celor dragi. Și poate.. Doar poate.. Pentru a ieși din anonimat și a face ceva cu adevărat interesant.
To be or not to be?
To be! Fără îndoială. Sunt mult prea multe de văzut, de învățat, și de trăit în lumea asta ca să ne hotărâm așa deodată că... Nu mai vrem să fim.
Will you answer to other questions?
Dacă sunt pertinente, și merită efortul, da. Până atunci vă urez.. Să vă bucurați de toamnă! Atât cât a rămas din ea...
Un comentariu:
iz uite ca zic -blogul tau e un pic funky -parerea mea :))
Trimiteți un comentariu