A dream come true

"Ce mai caut eu aici?.. Ce am căutat vreodată? Și cui îi pasă?"

Întrebări deșarte, fără un sâmbure de răspuns. Întrebări pe care și le pune fiecare într-un anume moment. Iar răspunsul se află în noi. În vorbele, faptele și acțiunile noastre.
Ce căutăm? Fericirea probabil. Și un strop de liniște sufletescă. Pentru că stă în firea omului să își dorească ceva mai bun, și ar face orice pentru a-și îndeplini visele și idealurile.
Probabil, fiecare dintre noi are un scop bine stabilit în lume. Și pentru fiecare, destinul a cusut încă din vremuri neștiute, un fir de viață încărcat cu evenimente neprevăzute. Și pentru ce să luptăm, dacă nu pentru propria noastră viață?
Mulți prevăd sfârșitul în anul ce va urma. Dar eu.. Eu stau liniștit. Pentru că orice va fi, am presimțirea că vom trece cu bine peste. Nimeni nu are dreptul să cunoască viitorul, nici ce este rezervat fiecăruia.. Pentru că atunci nu ar mai exista suspans și fericire. Ci ar fi totul monoton, și am aștepta cuminți să trecem peste perioade grele și să vină zilele bune.

Au trecut cinci zile din acest an, zile încărcate și nopți dormite pe fugă. Zile în care am simțit din nou ce înseamnă să trăiești, să aștepți ceva ce îți dorești.. Cinci zile în care am iubit, am promis și am luptat pentru o cauză pe care mai demult o credeam pierdută.
Și sunt recunoscător! Pentru că sunt aici, am tot ce am nevoie, iar anul a început bine, alături de persoane dragi, exact cum nu mă așteptam, dar cum visam să fie.

Uneori, doar uneori.. visele se împlinesc. Și la ce bun să aruncăm tot ce merită, ce e mai frumos, pentru acele clipe grele care durează mult mai puțin decât avem impresia?
Totul trece.. Și bune și rele. Doar că pe cele rele, le simțim mai intens. Dar nu merită să lăsăm dorința și speranța deoparte. Cineva acolo sus ne iubește, și nici asta nu avem voie să uităm.

Vreau să zbor. Pe drumuri de iarnă, înzăpezite,să fie totul alb, și să fiu liber spre apus.. Să nu mă oprească nimeni! Să îmi iau avânt și să cutreier o țară întreagă, cu flăcările pasiunii în suflet, să las tot ce nu a fost bine în urmă, și să lupt cu nemurirea pentru o zi de libertate!..
Vreau.. Dar rațiunea îmi spune să dau dovadă de maturitate, și să am o secundă răbdare. Pentru că munții sunt tot acolo, marea mă așteaptă, iar drumul meu, drumul pe care îl simt cu aceeași intensitate mereu, nu pleacă nicăieri..

Este ora 1:04. Ce scriu eu aici? Nici nu recitesc.. Nici nu dau importanță că nu are nici un înțeles, și nici o legătură.. Vreau doar să scriu. Să fac ordine în toate gândurile și nelămuririle ce și-au făcut loc în minte..
Vreau un minut în care să nu îmi pese. De cine mă judecă, de cine mă privește, și cum par în ochii lumii. Un minut.. apoi îmi pot relua statutul social.
Și nimeni nu are idee câtor oameni le sunt recunoscător că am ajuns unde sunt acum.. Probabil vor afla, poate e mai bine să nu știe.. Contează doar că am trecut prin destule, și mereu a fost cineva acolo care să mă ridice. Iar eu am încercat să îi răsplătesc, ajutând la rândul meu, măcar cu o vorbă, pe cei care m-au căutat.

Iar dacă ar mai fi ceva de adăugat, ar fi doar că nu am răbdare să vină ziua de mâine. Pentru că vreau să trăiesc, să mă zbat și să am grijă ca totul să fie ok..
Vreau să visez, să mă pierd în brațele ei, să mulțumesc pe toată lumea, și apoi.. Abia apoi.. Îmi voi permite să vă spun...
.. noapte bună..

Vă urez un an cât mai bun, cu împliniri pe toate planurile, cu tot neprevăzutul ce poate exista.. Și fie ca toate dorințele să vi se împlinească.. Fix atunci când vă așteptați mai puțin, dar aveți mai multă nevoie!