Home, sweet home

 Încerc să scriu un post, dar ideile nu îmi vin cu atâta repeziciune ca şi până acum. De fapt, nu-mi vin deloc. Am o stare ciudată, pe care nu o pot exprima în simple cuvinte.. Şi totul se datorează unor circumstanţe pe care le-am acceptat pe de o parte, iar pe de alta încă nu, fără să-mi dau seama exact de ce..

 Am îngropat trecutul. Sub ani de avânt, sub vise înalte, sub anotimpuri schimbătoare, l-am îngropat. Succint, imaginile unei vieţi de mult trăite mi se perindă prin ochii minţii.. Şi nu înţeleg cum de a rămas atât de puţin din vremurile ce altădată erau atât de palpabile, atât de reale..
 Cutreier amintiri deşarte, când în goana unei copilării ciudate visam că odată "va veni şi vremea" să fiu mare, şi speram că totul va fi mult mai bine.. Este probabil, acum poate este acea vreme. Dar unde a rămas acea dorinţă supremă de a rămâne mereu lângă ce cunoşteam atât de bine? S-a pierdut, odată cu descoperirea vieţii, odată cu nevoile ce s-au schimbat aproape fără să realizez, odată cu pierderea unui bun părinte ce altădată îmi spunea că aceasta va fi mereu casa mea.. Mereu l-am contrazis.
 Iar acum a venit momentul să mă mut din locul unde am petrecut 90 la sută dintr-o viaţă mult prea ciudată pentru a fi povestită. Curios, am fost plecat de acasă.. Dar ştiam că mă voi întoarce, şi ştiam că acesta a rămas tot locul de care am fost atâta timp legat sufleteşte.. Pentru ca acum totul să se năruiască. După un an de aşteptat, după o săptămână de alergat, a venit vremea să îmi iau zborul. Mereu spre alte zări, mereu cu speranţa la ceva mai bun.
 Îmi doresc să plec.. Altfel aş fi refuzat cu vehemenţă. Dar sunt unele lucruri pe care nu le pot uita, şi nici nu le-aş dori uitate. La ce bun totuşi?.. Cu sau fără mine, viaţa merge înainte. Iar eu nu mai pot călca din nou pe urmele paşilor şterse de vântul şi soarele anilor trecuţi.
 Şi observ curios că pe cât de mult îmi doresc această schimbare, pe atât de greu mi se pare să o fac. Probabil din cauză că m-am obişnuit, poate pentru că nu am reuşit să trec încă peste anumite lucruri, probabil din cu totul alte motive, dar mi-e greu să fac lucrul acesta.
 Nu părăsesc oraşul. Cândva, voi face asta, dar nu acum. Şi totuşi simt că las în urmă o adiere din aroma verilor fără stres, din iernile geroase ce miroseau a brad, din toate clipele petrecute la umbra unui bloc înalt, ce altădată îmi părea o clădire maiestuoasă, pentru simplu fapt că eu locuiam acolo. Şi era al meu.
 A nu se înţelege greşit. Nu sunt deprimat. Ci dimpotrivă, privesc cu botul sus spre zilele ce or să vină. Dar cu toate astea, mă simt derutat. Pentru că las în urmă tot ce ştiam, plecând încă odată spre un necunoscut incert..
 Unde sunt vremurile de altădată? Şi pentru ce bun păstrăm atâtatea amintiri?.. Nu vreau să mă gândesc la ziua în care voi părăsi şi viitoarea căsuţă... Deşi probabil va veni mult prea curând pentru a mă ataşa de ea.

Keep going..

Am luat premiu..

 Sau mă rog... Jumate-jumate... De la Sabina Y. Premiu pe care trebuie să îl dau mai departe la rândul meu. La vreo 12 persoane.

 Ce nu îmi convine e că premiul nu are un nume sau un scop - probabil scopul e acela de a face referinţă la un blog cu o anumită valoare.. Dar nici nume? Aşa.. Să să începem:
Offshore - pentru gradul de adâncime al fiecărui post, şi pentru că mereu îmi pune imaginaţia la grea încercare..
 Andra - pentru imaginaţie şi cuvinte bine scrise..
Graţiela - pentru că îi eram dator... Nu - pentru că mereu reuşeste să mă facă să zâmbesc..
Deea - pentru că pur şi simplu nu am chef să o trec cu vederea..
Bloody Mary -  pentru stilul uşor picant cu care abordează aproape fiecare post..
Camionagiu - pentru că ne învaţă de bine, cu flerul tipic al unui bucureştean get-beget, dar şi cu bun simţ - lucru rar întâlnit la un şofer din România... Mai ales din Bucureşti.

 Aşa.. Ia să vedem.. Una, două, şapte, nouă. Is doişpe? Is! Acu, partea a doua -10 lucruri care imi plac. Asta îi simplu:
1. Să dorm. Când apuc, cum apuc. Dar nu prea mult, că pierd secvenţe interesante din filmul ăsta numit Viaţă.
2. Muzică! Multă, multă... Niciodată nu e destulă. Dar să fie bună. Neapărat. No "manele"!
3. Libertatea! La orice oră din zi sau din noapte. Oriunde aş fi, important e să fac ce îmi dictează mie stelele din cap.
4. Să conduc. Urăsc asfaltul românesc, dar nimic nu se compară cu un drum pe Valea Oltului, eventual într-o dimineaţă însorită de vară.
5. Sibiul. Oraş în care pot spune că m-am regăsit, şi am găsit cheful de a continua să mă zbat încă vreo 20 de ani de acum încolo.Ce o fi apoi, Dumnezeu cu mila. Eu tot acolo vreu să mă întorc odată..
6. Marea. Pe care, într-un fel sau altul, o voi revedea anul ăsta. Neapărat. Măcar trei zile, nu-mi doresc altceva.
7. Cafeaua. Una, două, trei ceşti, oricâte ar fi. Înainte de masă, în timpul mesei, şi după masă. Eventual înainte de culcare.
8. O bere cu prietenii. Păcat că au rămas prea puţini, iar de bere nu mai am chef. Las că vine vara şi o să am timp, şi de bere şi de prieteni.. Deşi cred că voi bea.. O cafea.
9. Nopţile de vară. Care au o mult prea mare valoare, şi mult prea multe sensuri pentru a sta să le enumăr.
10. Tigrii. Şi toată gama de feline. Dar în special motanii ăia mari şi frumoşi. Pentru că îmi inspiră vreo trei lucruri, care într-un fel mă caracterizează. Dar nu vă zic, vă las în suspans. Şi pentru că dintre toate animalele sălbatice, pe ăştia îi consider cei mai interesanţi şi mai frumoşi. Păcat că au rămas prea puţini..
11. Japonia. Dacă o întreagă ţara, cu oamenii, civilizaţia şi cultura sa, se poate numi "lucru", atunci îmi place Japonia. Dintr-o largă varietate de motive. Şi din cauza unui simplu cuvânt, ce în trecut avea mare valoare: onoare. Cuvânt ce a apus odată cu era banilor, a bmw-urilor, şi a trufiei. Mare păcat.
12. Aici nu-mi mai place nimic. Se termină lista. Iar eu îs abia la început.. Pentru că deja am confundat lista de lucruri, care trebuiau să fie doar 10, cu lista de blogg-eri, dar eu i-am dat înainte până la 12. Nu-i nimic, mi-am permis. Iar 12 lucruri care îmi plac, în nici un caz nu exprimă nici 1% din tot ce îmi place să fac sau să trăiesc.. Aşa că voi încheia cum îmi vine mai bine la socoteală, şi voi spune că cel mai mult îmi place un singur lucru: viaţa. Cu tot ce include ea.

Cheers!

Red red wine... Or maybe not

Red red wine... I really need it tonight..

 De ce? No reason, dar intră de minune.
Paharul plin până în buză stă comod pe masă, făcându-mă să îl privesc într-un fel... intrigat. De situaţie. Ce rost are vinul acum? Ce rost ar fi avut atunci? Întrebări fără răspuns... Clipe ce se pierd în noapte, între două şoapte bine plasate..

 Vinul meu se încălzeşte paşnic. Nu am chef să îl beau, nici nu am avut vreun moment. Dar l-am aşezat frumos pe masă. Pentru a fi sigur că e acolo la nevoie. Nevoie de... Ce? Nici eu nu mai ştiu. Pentru că acum am tot ce vreau şi probabil prea puţin din ce am nevoie.. Dar pe acel "puţin" îl apreciez mai mult decât e necesar.
Red red wine... Cine a auzit de UB 40 ştie cântecul.. Deprimant. Şi totuşi, nu se combină cu starea de spirit. Stare ce se vrea bine-dispusă, dar e încătuşată de lumea gri ce o înconjoară. Iar vinul, oricât ar încerca, nu mă mai poate face să văd totul în roz. Pentru că senzaţiile de altădată au trecut, iar plăcerea de a savura în linişte un pahar de... orice.. Nu îşi mai are rostul. Nu acum..

 Şi la ce bun, te întreb?.. Să stăm să bem un pahar în voie, când sunt atâtea de făcut? Atâtea de văzut?.. Timpul trece, iar noi l-am înecat în licorile lui Bachus prea multă vreme.. Nu şi acum. Lasă vinul deoparte, hai la o plimbare. De noapte. Fără lună totuşi, luna s-a dus să bea un pahar de vin.

 Stau şi mă întreb, cu stupoare, ce rost are post-ul ăsta? Nu are nici cap, nici coadă.. Iar eu încă nu m-am atins de vin. Pentru că nevoia există, dar prefer să mă îmbăt de vinul unei nopţi de primăvară, uitat de lume în pădurea stinsă, jucându-mă cu clipele neştiute de nimeni... Şi sfidând timpul atât de scurt, căruia i se lungesc aripile exact când... Nu e momentul.
Hai să mai stăm. Doar odată, sub dealul întunecat, sub stelele de vară, lângă râul ce abia se aude, şi să croşetăm poveşti aiurea. Doar de plăcerea momentului. Hai să oprim timpul în loc şi să ascultăm cea mai bună piesă de primăvară, în amfiteatrul pădurii nevăzute, să fugim de ziua de ieri şi să nu ne gândim la mâine..

 Paharul de vin încă e neatins. Iar nevoia a dispărut de mult. Dar a rămas dorinţa de a relua... Visul unei nopţi de primăvară. Ce altădată nu se zărea, dar acum e mai real decât ne-am imagina.. De ce? Şi cum aşa? Asta nu o mai ştiu.. Iar la ora asta prefer să nu ştiu nimic. Ştie vinul pentru mine.. dar prefer să îi las lui taina, iar eu să descopăr.. Când va veni momentul. 

Blue moon..

 Noapte.. Linişte şi pace. Un vânt uşor, o adiere de primăvară... Şi totuşi frig, mai frig decât e necesar.. Dar ceva mă încălzeşte. Nu e pădurea întunecată, nu e glasul lupilor pribegi în urletul îndepărtat al nopţii, nu e nici măcar cerul presărat cu stele căzătoare, ci e luna mea albastră.. 
 Pentru că primăvara asta, luna s-a hotărât să fie albastră. Pentru mine. Doar pentru noi doi. Privită printre şirurile de îmbrăţisări, printre săruturile calde, printre copacii tăcuţi ce păstrează secretul, luna s-a dovedit a fi de un albastru strălucitor.. De care nu mă mai satur.
 Lună plină, învăluind totul într-o lumină ireală, încetinindu-şi mersul doar pentru a ne da timpul atât de scurt pentru momentele atât de rare.. Momente de-o secundă ce nu se mai întorc, lăsând mereu loc acelui ceva nou ce va urma, lăsându-ne cu dorinţa arzând în suflet de dorul unui "cândva" incert.. Nu vreau să o las să plece!
 Şi nu va mai fi la fel.. Pentru că o singură dată anul acesta, o singură dată în douăzeci şi ceva de ani, luna a fost albastră, frumoasă, aproape perfectă.. Pentru mine.. pentru noi.. Pentru cei ce au avut curajul să uite de lume preţ de un minut fugar, şi să trăiască o singură secundă fără să le pese de himerele din jur..
 Probabil nu voi mai trăi un moment ca acela. Probabil luna mea nu va mai fi niciodată aşa frumoasă ca în noaptea aceea. Dar cu siguranţă amintirea va rămâne, la fel ca şi promisiunea făcută în tăcere, în miez de noapte, într-un loc pustiu dar având alături pe singura persoană care a făcut iarna mai uşoară şi primăvara mai frumoasă... Pentru că fără ea, luna din noaptea aceea nu ar mai fi avut acelaşi farmec. Iar orele trecute pe nesimţite nu ar mai fi fost cu siguranţă atât de frumoase...
 Unde s-a scurs timpul?.. Şi de ce am ales să trăiesc acel moment lângă ea?
Asta numai luna albastră o ştie...

Paşte?

 Interesant Paşte. Singur de nebun, ronţăi o.. cafea. Că intră bine. 

 Familia e departe, iar eu îs constrâns să petrec şi ziua asta la muncă.. Cu singurul lucru bun că petrec doar jumate. Drept pentru care am considerat să-mi petrec Paştele în cel mai fructificat mod cu putinţă, şi am dormit până la 11.. să recuperez ultimele două săptămâni de alergătură continuă.

 E şi asta ceva. Unii beau până cad laţi, alţii fac intoxicaţie alimentară cu ouă. Las că eu dorm. Am dormit. Nu voi mai dormi! Noaptea ce urmează, sigur nu. Sunt alte socoteli trecute pe listă. Păi ori e Paşte, ori e doar o altă duminică... Nu merge. Trebuie simţit că e sărbătoare măcar aşa... Puţin.

 În concluzie, urez tuturor care au avut neşansa să petreacă această zi de capul lor, un călduros "Paşte fericit!"..  Nu disperaţi, nici nu luaţi sticla să beţi... Că primăvara e abia la început.. Şi nu merită să vă stricaţi tot cheful...  Las că or veni şi zile mai bune. Şi nu are rost să fiţi nervoşi pentru un moment pierdut... Mai bine privim cu capul sus, şi cu rânjetul numai de noi ştiut pe bot, la clipele ce vor urma.

 Hristos a Înviat!